Comunitatea Jr. NBA România a fost invitată de către NBA să participe la Bracket Challenge 2024 – o competiție virtuală în care fanii pot ghici rezultatele corecte ale seriilor din Playofful NBA! Deadlineul pentru a-ți alege propriul tablou de Playoff este 25 aprilie, cu 30 de minute înainte de începerea meciurilor 3.

Concurează cu iubitori ai baschetului din întreaga lume sau crează-ți propria Ligă alături de prieteni sau colegii de echipă din Jr. NBA România. Ca să îți fie mai ușor, vezi ce s-a întâmplat până acum în primele două meciuri din sferturile de finală ale Conferințelor Vest și Est.

Vrei să participi? Iată ce ai de făcut!

  • Pasul 1: Accesează linkul https://bracketchallenge.nba.com/playoff/
  • Pasul 2: Alege pentru fiecare serie echipa câștigătoare și numărul de meciuri în care se va calfica. De exemplu: ”Dallas câștigă în 6 meciuri”.
  • Pasul 3: Salvează-ți bracketul. Acum fiecare pronostic correct îți poate aduce puncte! Premiul cel mare? O excursie la New York!
  • Pasul 4: Îț poți crea propriul grup sau propria Ligă alături de prietenii tăi, pentru a vedea cine se pricepe mai bine la NBA!

Distracție plăcută și nu uitați să ne lăsați un comentariu cu poza bracketului vostru!